Cu cine cuminec eu, de fapt, în săptămâna asta?

cuminec

din latină com-mŭnĭcāre — pe drumul popular oral, care a păstrat comuniunea

Limba română are două cuvinte din aceeași rădăcină latină. Cuminec și comunic sunt dublete — communicare a intrat de două ori în limba noastră, pe două drumuri. Drumul popular, oral, vechi, a păstrat sensul de comuniune, împărtășire, a fi cu celălalt în mod real. Drumul cult, târziu, împrumutat ca neologism, a păstrat doar partea tehnică — transmitere de informație.

Le avem pe amândouă. Le folosim pe unul singur.

Astăzi comunici tot timpul. Mesaje, mailuri, postări, notificări, ședințe, prezentări, schimburi rapide cu colegii, schimburi rapide cu prietenii, cu copiii, cu partenerul. Comunicare neîntreruptă. Iar dacă te oprești o secundă și te întrebi sincer, când cumineci ultima oară, e posibil să nu-ți amintești. Nu pentru că ești om rece — pentru că am uitat cu toții cum se face.

Cuminec.ro nu vorbește despre comuniune. O practică. Numele e la persoana întâi pentru că aici nu se învață ce e — se face. Tu cumineci când citești. Cel care a scris a cuminecat când a scris. Iar dacă vine cineva în schimburi și răspunde altcuiva, atunci se face între voi doi cuminecul în formă pură.

Cele trei direcții

Cuminecul are trei fețe. Niciuna nu există fără celelalte două. Pe oricare intri, dacă o faci cu adevărat, ajungi în celelalte.

I.

Cuminec cu mine

A sta cu tine fără să fugi. A numi ce simți fără să te ascunzi. A lua proprietate asupra propriei vieți interioare. Fără asta, restul e imposibil.

II.

Cuminec cu celălalt

Întâlnire reală. Doi oameni prezenți unul pentru celălalt, fără audiență. Fără să performezi. Fără să tranzacționezi. Privat prin natură, chiar și între străini.

III.

Cuminec cu ce e mai presus

Cu ce te face mic într-un mod bun. Sacru, sens, uimire, întrebări fără răspuns ușor. Nu obligatoriu religios. Dar limbajul care numea asta s-a sărăcit până nu îl mai recunoaștem.

Piesa de Pivot

Dubletul: același cuvânt, două destine

cuminec ← communicare → comunic

Limba română a primit verbul latin communicare de două ori. O dată oral, cu sute de ani în urmă, prin moștenire neîntreruptă — din acel drum a ieșit a cumineca, care a păstrat sensul de comuniune. A doua oară târziu, ca împrumut cult, din franceză sau direct din latină ca neologism — din acest drum a ieșit a comunica, care a păstrat doar sensul tehnic.

Asta nu e curiozitate filologică. E dovada că limba a păstrat sensul adânc — doar că noi nu îl mai chemăm. Sensul nu s-a pierdut, zace în cuvântul-pereche al fiecărei comunicări pe care o facem. De fiecare dată când spui am comunicat cu el, ai și varianta cealaltă disponibilă, în aceeași limbă: am cuminecat cu el. Doar că nu o spui niciodată.

Aici se exersează celălalt cuvânt. Iar prin el, celălalt fel de a fi cu oameni.

citește întreg →
Schimburi

Aici vin oameni cu chestiuni care nu se rezolvă prin comunicare. Cer altceva. Alții răspund din proprie experiență, nu din teorie. Întrebare, răspuns, întrebare. Cum se face cuminecul, de fapt.

Cum ascult cu adevărat pe cineva, nu doar aștept să-mi vină rândul să vorbesc?

cu celălalt deschis acum 3 zile

Tac la masă cu familia mea de douăzeci de ani. Cum se sparge tăcerea fără să rănești?

cu celălalt deschis acum o săptămână

Mă văd din afară când vorbesc. Cum ies din asta și sunt cu adevărat acolo?

cu mine deschis acum 2 săptămâni

Cum vorbești despre lucruri sacre fără să cazi în limbajul bisericii sau în new-age?

cu ce e mai presus deschis acum 3 săptămâni

Am momente de uimire pe care nu le pot povesti nimănui. Cum se găsesc oamenii cu care se poate?

cu ce e mai presus deschis acum o lună

vezi toate schimburile →

Dacă acum nu ai puterea, nu intra. Cuminecul nu se face din epuizare, se face din liniște. Întoarce-te când ai liniștea. Aici nu se grăbește nimic.